Conform celor mai cunoscute definiții din dicționarele explicative ale limbii române, lexemul „ceată” denumește o categorie de oameni de aceeași condiție socială, un grup (neorganizat) de oameni adunați, de obicei, pentru un scop comun. Având o tentă arhaică și uneori peiorativă, ideea de ceată este omniprezentă în special în textele literare,

istorice si religioase (ilustrative în acest sens fiind cetele îngerești). La rândul său, termenul „voinic” denumește un tânăr bine făcut, vânjos, robust, viguros, curajos, viteaz, îndrăzneț. Este evident faptul că, fie substantivizat, fie adjectivizat, acest concept împletește aspectul fizic, prosopografic, cu cel moral, ethopeic, al unei ființe, fiind asociat preponderent cu principiul masculin.

În literatura română și universală, acest tip de personaj colectiv se regăsește pregnant în una dintre speciile literare arhetipale: basmul. Așa cum afirma Lucian Blaga, basmele se clădesc pe ruinele realității, reprezintă un refugiu sigur, un mijloc de evadare din cotidianul ostracizant, întărind mereu credința că binele va învinge răul. Or, ceata de voinici este cea care luptă perpetuu pentru a reinstaura binele ontologic în univers. Uneori protagoniști, alteori adjuvanți ai eroului, aceștia par să fie ilustrări ale arhetipului animus din psihanaliza lui Carl Gustav Jung, antropomorfizări ale perfecțiunii fizice și morale. Un argument edificator este chiar numele voinicului-erou al basmelor: Făt-Frumos.

Ion Creangă este creatorul unei cete inedite de voinici, pe care o și numește șăgalnic „ceata lui Papuc”, în opera „Povestea lui Harap-Alb”, considerată o sinteză a basmului românesc, un veritabil bildungsroman centrat pe descrierea drumului labirintic al inițierii neofitului Harap-Alb în tainele ontologice și gnoseologice ale lumii. Această ceată atipică de voinici a lui Creangă preia motivul litarar de circulație universală al uriașilor, ubicuitatea acestuia observându-se începând cu arhetipul biblic al lui Goliat și continuând cu modelul pantagruelic al scriitorului francez François Rabelais.Reprezentări ale elementelor cosmogonice primordiale, voinicii marelui nostru povestitor humuleștean sunt: Flămânzilă, Setilă, Gerilă, Ochilă și Păsări-Lăți-Lungilă. Aceștia prezidează, în ipostaza de spiritus rector, procesul inițiatic al eroului eponim, ajutându-l să depășească toate probele la care este supus în regatul thanatic al Împăratului Roșu. Jovialitatea, spiritul bonom și zeflemitor, sociabilitatea și altruismul sunt trăsături ce îi apropie, ca forma mentis, de voinicii humuleșteni ai scriitorului supranumit de Garabet Ibrăileanu „Homer al nostru”: Ion Creangă.

Încă din cele mai vechi timpuri, cetele de voinici au reprezentat subiecte de gândire și de creație pentru marii scriitori ai lumii, poate pentru că aceștia au intuit nevoia umanității de a empatiza cu modele de curaj, fermitate, vitejie, putere și credință, în lupta tăcută cu unul dintre cei mai mari dușmani ai ei: frica.
Prof. Georgeta BUT